O, când mă-ndemni să cânt din nou
punându-mi harfa-n mână,
cerescul slovelor ecou
spre-al Tău lăcaș mă mână.

Cu ochii duși mă-nalț pe zări
și taina mă încântă
izvorul veșnicei cântări
cu unda-i mă-nveșmântă.

Aud cum cântă strălucind
Lumina Feței Tale
cum ceruri după ceruri prind
acordurile Tale.

Ascult uitat și strâng să țin
lumini și frumusețe
ce-n coruri după coruri vin
și trec în mii de fețe...

- Dar cînd mă-ntorc și-ncerc s-adun
tot ce-am păstrat din soare
vai, sărăcia care-o spun
mă frânge și mă doare!