Psalmul 95
Autor: Augustin Tecar  |  Album: Psaltirea în versuri  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Tecarte in 05/02/2025
Să cântăm cu veselie Domnului iubirii,
Să-nălțăm întotdeauna Stânca mântuirii.
Cu laude să mergem Domnului-nainte,
Rugăciunea s-o-nălțăm spre El fierbinte.

Că Domnul nostru este veșnic și tare,
Decât toți dumnezeii este mai mare.
El ține în mână adâncurile pământului
Și vârfurile munților sunt ale Lui.

A Lui este marea, El e Preaînaltul,
El a măsurat oceanul și uscatul.
Se cuvine deci toți să ne smerim,
Să-L cinstim cu viața și să Îl slăvim.

Tot ce noi avem e prin harul Domnului,
Noi suntem poporul... turma pășunii Lui.
El prin cuvântul Scripturii ne povățuiește,
Prin înviorarea prezenței Lui ne înveselește.

Nu vă împietriți inima ca la Masa în pustiu!
Dumnezeu e sfânt și mare, El e veșnic viu.
Poporul Israel la Meriba l-a ispitit,
Au fost nemulțumiți și s-au răzvrătit.

Patruzeci de ani cârtind cu inima-mpietrită,
Mâncau mană, dar erau cu inima rătăcită.
De aceea au intrat în țara promisă doar doi.
Ei sunt exemple-n credință, sunt vrednici eroi.
Amin.
(Marți, 20 iulie 2021)


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 16
Opțiuni