Slăbănog mă simt Stăpâne
și străin, de toți uitat,
am ajuns de azi pe mâine
ca un câine
alungat.

Hule multe, fără nume
împrejurul meu ascult,
dar par toate dintr-o lume
val de spume,
dus demult.

Cu nădejdile apuse
alungați de toți am fost,
numai Crucea Ta Isuse,
îmi mai fuse
adăpost.

Arsul meu obraz pe care
lacrimi curg și azi fierbinți,
îl loviră mâini barbare
și amare
suferinți.

Numai Tu cu mângâiere
în suspinul meu mai vii...
Să-mi aduci la greu putere
și-n durere
bucurii.

O, Isuse, din înaltul
Cerului, să vii Te rog,
când din chin și-așteaptă saltul
iarăși altul
slăbănog.