Isuse, când am fost căzut
în mâini de sânge pline,
atâția oameni au trecut
șirag pe lângă mine...
Mulți chiar cu jale mi-au vorbit
și m-au privit cu jale,
- dar vai, nici unul n-a putut
din tină să mă scoale.

Nici unul nu s-a-nduioșat
să-mi șteargă plânsu-n gene,
Tu Singur Te-ai apropiat,
Milos Samaritene.
A-mele răni adânci le-ai uns
durerea să se-aline,
- iar eu la Pieptul Tău ascuns
plângeam: - Rămâi cu mine...

Căzut fusesem între spini
și-n chinul cel mai mare,
spre cer cu ochi de lacrimi plini,
cerșeam ajutorare...
Din câți atunci au auzit
a-mele lungi suspine,
doar Tu Isus, Păstor Iubit,
Te-ai coborât la mine.

Pe brațe m-ai luat și blând,
voios m-ai scos afară.
- Rămâi, - am zis atunci plângând, -
în viața mea amară...
Căci eu sunt mielul rătăcit
prin lumea de păcate,
și Tu, Păstorul meu Iubit,
m-ai izbăvit de toate.

Când toți cu ură-n ochi și-n glas
mă fugăreau întruna,
Tu Singur Doamne, ai rămas
cu mine-ntotdeauna...
Rămâi pe veci, căci viața mea
legată e de Tine.
Mă ia deplin în slujba Ta
și fă ce vrei cu mine...