O, dragi cântări, cu cât mă sui
cu voi mai spre singurătate
cu-atât mai mult cunosc că nu-i
nimic mai scump ca voi din toate.

Cu cât cobor mai înspre lut
să-i las datornica-mi povară
cu-atât cunosc din ce-am avut
că-mi sunteți singura comoară.

Voi mi-ați rămas, voi sunteți tot
avutul jertfei și-al sudorii
voi, soli trimiși ca după Lot
m-ați smuls din blestemul Gomorii.

- Luați-mă de subsuori
și dați-mi zările-albastre
să mă înalț cu noii zori
spre locul veșniciei voastre.

Pe vasul care v-a purtat
o clipă-n drum spre nemurire
lăsați un văl îmbălsămat
de bunătate și iubire.

Pe fruntea ce v-a găzduit
o clipă-n zborul către soare
lăsați sărutul strălucit
al păcii Lui nemuritoare.

Iar numelui ce v-a-nsoțit
în scurta trecere prin vreme
să-i dați veșmântul fericit
al unei veșnice poeme!