O, nu mă rog să Te primesc
decât cum Te primește glia
când fericiții muguri cresc
despăgubindu-Ți dărnicia.

Nici nu doresc deșertăciuni
mai mult de-o haină și de-o pâine
căci îndulcite-n rugăciuni
mă-ndestulează și-mi rămâne.

Nu-Ți cer minuni să pot să cred
cred prin Lumină și Iubire
cu simțăminte ce-mi purced
din ascultare și trăire.

Nici altă jertfă mai de preț
n-aș mai dori să-Ți dau vreodată
decât a propriei vieți
cu drag în slujba Ta-ngropată.

Atunci cu lanțul firii rupt
mai liber m-aș nălța spre Tine
c-un veșnic cântec ne-ntrerupt
spre și mai sus, spre și mai bine.

Și-ntre ce-aș fi și-ntre ce sunt
n-ar mai fi nici o despărțire
ca între cer și-ntre pământ
când sufletu-i nemărginire.