Doamne, astăzi m-am oprit din a vieţii alergare
Şi privesc spre cer uimită... Mă apasă o-ntrebare:
Oare timpul a venit, să Te-ntorci cum ai promis
Pe a norilor splendoare, după cum Cuvântu-a scris?
Peste tot în lume, Doamne, este teamă şi durere
Sunt cutremure, războaie... dragostea pierdută, piere
Şi sunt boli ce nu au leac şi cuvinte ce rănesc
Iar popoarele-au uitat harul Tău Dumnezeiesc!
Oamenii nu mai au timp să se bucure de viaţă
Căci aleargă zi şi noapte, nu mai simt a ei dulceaţă...
Nu se mai opresc în zori să privească-un răsărit
Şi nu mai întind o mână să-ajute pe cel rănit
Iar de stau să mă gândesc, chiar pământu-i supărat
Că în nebunia lor a fost de oameni uitat
Şi acum se răzvrăteşte... se cutremură ades
Parcă-ar vrea să lămurească ce omul n-a înţeles
Că nimic nu-i preţios cum e viaţa şi iubirea,
Iar de s-ar opri din goană, ridicând spre cer privirea,
Poate-atunci, din veşnicie, Doamne, iarăşi ne-ai ierta
Şi ai revărsa din nou pacea şi iubirea Ta! ! !

Vulcan-07-02-2025
Mary