Isuse, Tu-mi fii Mântuirea
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântări Uitate  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 07/02/2025
Isuse, Tu-mi fii mântuirea
când duhuri triste mă-nfășoară,
când valuri grele și primejdii
înspăimântate mă-mpresoară.

Numai Tu, numai Tu - vin-și mă condu’
Scump Isuse, numai Tu,
nu mai vreau să-mi vină nimeni
numai Tu, numai Tu,
- Scump Isuse, numai Tu.

Isuse, Tu-mi fii izbăvirea
vieții mele-amenințate,
când parcă n-am nici o scăpare
din fața fiarelor turbate.

Isuse, Tu-mi fii liniștirea
sărmanei inime din mine,
când nu mai are nici o rază
ci numai rane și suspine.

Isuse, Tu-mi fii răsplătirea
când pentru nici o faptă bună
nu-mi aflu decât vorbe grele
și judecată și minciună.

Isuse, Tu-mi fii fericirea
întreagă și pe veșnicie,
când nu mai vreau pe lumea asta
s-o cer la nimeni decât Ție...
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 44
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni