Tot mai grea...
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântări Uitate  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 07/02/2025
Referințe
Tot mai grea și mai adâncă
noapte mă-nconjoară,
inima-mi plângând așteaptă
zorii să răsară...
Dar de ce nu vor, o Doamne,
zorii să răsară?

Mi-arde-n suflet dor de ducă
mare, - tot mai mare,
știu că nu e mult, - și totuși
nu mai am răbdare...
- Spune-mi, cum să fac, o Doamne,
să mai am răbdare?

Depărtările mă cheamă,
jalea mă pătrunde,
și m-aș duce, duce, duce
până nu știu unde,
dorului să-mi aflu-astâmpăr
până nu știu unde.

Curg din gene și din suflet
lacrimile vale,
printre spinii suferinței
nu-mi văd nici o cale...
- Spune-mi, când vei face Doamne
printre ei o cale?

Arde-n jarul istovirii
inima-ntristată.
Ah, Izvorule-al Iubirii,
gura mi-e uscată...
Când vei răcori Tu oare
gura mea uscată?

Nu-i pe lume nici o vrajă
s-o mai țin în seamă.
- Zori doriți, izvoare limpezi
dorul meu vă cheamă,
dorul meu aprins și mare,
doar pe voi vă cheamă!

Inima de-abia mai poate,
ochiu-abia mai plânge,
glasu-abia se mai aude,
viața mi se frânge,
arsă ca pe-un rug de flăcări
viața mi se frânge.

Zori doriți și dulci și rumeni,
ah, veniți odată...
că m-aș duce, duce, duce,
- Doamne, da-s legată.
Până v-aș afla, m-aș duce
Doamne, da-s legată...
Notă după Psalmul 22
Sa fie trairea la fel de frumoasa si intensa ca poezia!
Adăugat în 08/02/2025 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 80
  • Export PDF: 3
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni