Doamne, ia aminte-odată
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântări Uitate  |  Tematica: Rugăciune
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 08/02/2025
Doamne, ia aminte-odată la ai Tăi vrăjmași,
sfântă Voia Ta călcată, Tu să n-o mai lași,
nici Lucrarea Ta-nșelată,
nici cel drept lovit,
căci dezbinătorul iată, - râde fericit!

Doamne, ia odată-aminte râsu-i îngâmfat
și disprețul ce-l aruncă celui întristat,
și ruinele lăsate din Lucrarea Ta,
- și Ți le răzbună toate împotriva sa!

Ia odat-aminte Doamne, de când stă cel rău
și tot strică și tot strâmbă Adevărul Tău,
până când să mai dărâme, Doamne, până când?
- dacă-l lași așa, - se pierde totul în curând!

Doamne-aminte ia odată, la ai Tăi vrăjmași,
cum vorbesc,
cum râd,
cum umblă
și cum sunt de grași...
Și-ai Tăi chinuiți cum rabdă multul lor dispreț...
Doamne-ajungă de când râde răul îndrăzneț...
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 84
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni