De unde-am început cărarea
vieţii mele cu Hristos,
de-acolo-mi strâng, de-atunci îmi dărui
tot ce-am primit şi-am dat frumos.

De-acolo-mi strâng în suflet raze
şi feţe, şi-amintiri, şi zări,
de-atunci îmi dăruiesc cântarea
spre cele patru depărtări.

De-acolo-mi scot, de-adânc, iubirea
cu care iert şi ard, şi sper...
De-atunci, nu-mi mai ajunge lumea,
ci caut nemărginiri de cer.

De-acolo-mi umplu adâncimea
cu ape şi cu aer nou,
de-atunci răsună peste-a mele
cântări un îngeresc ecou.

De-acolo-mi ard peste cuvinte
cereşti lumini şi tainic foc...
De-atunci mi-e zborul mai fierbinte,
din an în an, din loc în loc.

De-acolo-mi creşte rugăciunea,
de n-aş dori s-o mai sfârşesc,
de-atunci cunosc ce har e-n plânsul
adânc plecat spre ce iubesc.

De-acolo-mi vreau, pân’ la-nviere,
mai plin de rod acelaşi har.
– De mii de ori să-ncep viaţa,
de-acolo mi-aş începe-o iar…