S-au dus demult
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântări de drum  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de Leana in 10/02/2025
S-au dus demult cocorii voioaselor cântări
spre cine știe care îndepărtate zări
al Crivățului aspru răsuflu i-a împins
c-o prea grăbită iarnă în prea pustiu cuprins.

S-au dus... și ce tăcere solemnă a rămas
de nu s-aude numai al lacrimilor glas
s-au dus... și-atâta vreme de-atuncea așteptăm
senina lor ivire din nou s-o-ntâmpinăm
s-au dus, dar din lumina înaltului hotar
o altă Primăvară ni-i va aduce iar
și iarăși vor fi zile și nopți ca-n vremea când
puteam cânta cu lacrimi sau lăcrima cântând.

O, nu regret tăcerea de azi, căci fără ea
ar fi lipsit atâta lumină-n viața mea
că-n focul încercării tăcut și lung și-amar
mi s-a făcut hotarul cunoașterii mai clar
mi s-a zidit statornic iubirea sănătos
mi-a căpătat Frumsețea contur armonios
și limpede-Adevărul cu orizont divin
mă-ndrumă-acum pe-o cale de nesfârșit senin.

Dar uneori mi-e parcă atât de dor să cânt
ca-n marile zădufuri de-un val dorit de vânt
mergând fără cântare de-atât amar de drum
mi-atât de dor de-o clipă de dragoste acum.

- O, vino Primăvară, alungă Iarna iar
fă să-nceteze ploaia și vântul ei amar
fă să se-mbrace câmpul în florile-argintii
fă glasul turturicii să zboare prin câmpii
fă grâul să rodească sub soarele voios
fă viile-nflorite să-mprăștie miros
să vină iar cântarea în dragul ei hotar
să-i revedem cocorii ivindu-ni-se iar!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 33
  • Export PDF: 3
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni