O, harfa mea, ne-apropiem
încet de ultima cântare
al vieții noastre sfânt poem
se-ncheie-n prag de sărbătoare.
S-a prelungit al verii drum
cu timp destul de pârguire
iar rodul e-ndulcit de-acum
și rotunjit spre dăruire.
Cad ultimele frunze lin
din ramurile zbuciumate
grăbind spre numărul deplin
spre care-s tainic îndrumate.
Se lasă umbrele de-amurg
pe luminișurile rare
iar undele din urmă curg
tot mai profunde și mai clare...
- O, harfa mea, cu drag privim
copt rodul nostru de cântare
căzut în Mâna ce-o iubim
și prefăcut mărgăritare!