Mai striga in tălpi si azi pietrișul, înțepat sau poate prea strident …
Și stâncile din munții cu glasul bariton mai stau drept mărturie …
Ca natura Îl lauda pe Dumnezeu in fiece zi, cu glasul măsurat, atent
Că e musai sa strige dacă noi tăcem îmbufnați, apatici. . sau cine mai știe. .

Incă strigă piatra ce a lovit in tâmplă pe neprihănitul Abel…
Și cea din altarul ridicat ce a purtat întâia oară sângele de miel …
Și pietrele toate ce se revoltă in Șantierul lumii de la Babel. .
Si piatra lui Iacov ce ia fost pernă in nopțiile visărilor la Peniel. .

Murmură pietrele înfipte in hotarul numit Eben -Ezer ca amintire. .
Și bolovanul ce a șezut sub Moise acolo in deal la Refidim. .
De acolo tablele Sinaiului ne striga prin Voia lui Dumnezeu, citire. .
Și stânca care apă a dat Meribei, după cârtirea pe care acum o știm. .

La Ghilgal sunt copii cu pietrele ce le rostesc învățăminte. .
Și cele cinci dintr-un părău ce-au pus la David biruința in mână…
Ne striga pietrele vii săpate de Solomon sa fie a Templului veșminte. .
Și cele din altarul lui Ilie pe Carmel, ce ii stăteau docil la îndemână. .

Uite cum țipă pietrele ce l-au fărâmat pe Ieremia in adâncimi de groapă…
Si altele in multe ipostaze când au fost la Israel un adăpost …
Și cu smerenie roca ce a stat de straja fântânilor cu rece apă…
Și piatra ce lapidează păcatul acelui ce își face fără de lege, rost. .

Coruri reunite din conglometat de voci de rocâ, edificiu …
Prind glas din loc in loc vestind mesajul si alteori scântei. .
Ca lumea a uitat și închisă in încremenirii de neputințe ca intr-un ospiciu. .
Vorbesc când nu au ce spune și tac când nu au tăcerii vreun temei. .

La sfârșit de vreme iată,”piatra din varf de unghi desprinsă de pe cer…
Cum proclamă de sub tăceri, blândețea divina a sfărmarilor de Sine. .
Piatra căruia pietrele se închină prin legea firii nescrisă a unui liturghier
Si dă ecou jertfiri in piatra ce o porți in piept. . iubit creștine!

Ea sa zdrobit in lovitura de ciocane ruginite pe un lemn. .
Și toată valoarea ei din vesnicii și strălucirea fără de aseamăn …
A transferat ființei noastre, argilă fară contur, prin al credinței semn. .
Sa stam pe piscuri lângă norii, sa fim cu Stânca noastra geamăn …

Ca sa strigam cu bucurie osanale când talpa Domnului ne v-a atinge. .
Recoborât la pietrele ce-s vii si cânta in sfânta Lui zidire. .
Noi fumegând se ne aprindem cu focul care nu se stinge…
Cu glasul viu, numit din prima zi lumii când s-a creat. . iubire!