Ce minunat ești în lumina
cerească-n care ni Te-arați,
când fericit răsfrângi iubirea
prin ochii cei mai preacurați.

Ce minunat ești în tăcerea
de după-al rugăciunii har,
când tot cuprinsul se-nveșmântă
cu-al cerurilor nehotar.

Ce minunat ești pretutindeni
prin raze și-armonii plutind,
când a iubirii Tale unde,
ca-n mii de brațe ne cuprind.

Ce minunat ești în fiorul
ce-n inimă-l simțim la fel
când nu știm dacă-n noi e cerul
sau dacă noi suntem în el...

Ce minunat poți fi pe toate
cărările ce-n noi pătrunzi,
dar ce-ntuneric e-n prea multa
lumină-n care ni Te-ascunzi.