Efeseni 2:14
Hristos ne dă în suflet pace
Chiar de-n lume e război.
Nu are satan ce face
Cu uneltirile-i buimace
Când Dumnezeu este cu noi.
Pacea Lui cu mult întrece
Pe cea scrisă-n tratative.
Nu e duș cu apă rece
Care-n cinci minute trece
Și degenerează în derive.
Pacea Lui are principii
Stabilite prin Cuvânt.
Nu o tulbură invidii,
Nu are ascunse dubii,
E statornică-n Cel Sfânt.
Numai în Hristos e pace
Și deplină bucurie.
Numai El poate să-mbrace
Ființele cele sărace
Cu nădejdi din veșnicie.
Pacea Lui alungă norii
Și-ntristările ce vin
Când prin Duh simțim fiorii
Cercetării și iubirii
Dumnezeului Divin.
Pacea Lui ne-nviorează
Și ne dă din nou avânt.
Ea ne ține mintea trează,
Inima atunci veghează
Și ne-ncredem în Cuvânt.
Pacea Lui se dă prin dar
Celor sinceri și smeriți
Ce veghează la altar
Și au în sufletul lor jar
Să trăiască pocăiți.
Pacea Lui e bucurie
Ce ne-nalță sufletește.
Pe drumul spre veșnicie
E izvor de apă vie
Ce ne-adapă, ne hrănește.
Pacea Lui e harul veșnic
Ce prin Duhul se-nmulțește
Ca pe-acest pământ vremelnic
Noi să ardem ca un sfeșnic,
Că Dumnezeu ne întărește.
Pacea Lui ne dă tărie
Ca să fim în jur lumină.
Și toți cei din jur să știe
Că trăim cu bucurie
Și avem fața senină.
El ne dă în suflet pace
Chiar și când în trup e greu.
Și când nu avem mijloace,
Rău-n bine ni-l preface
Bunul nostru Dumnezeu.
Doamne, pacea Ta deplină
Las-o-n sufletu-apăsat!
Și iubirea Ta divină
Peste noi mereu să vină
Să putem trăi curat.
Amin.
(Luni, 9 septembrie 2024)