Tu, Cel al cărui Nume e Negrăit și Sfânt,
a cărui mântuire e-un veșnic legământ,
a cărui părtășie e liniște și cânt,
a cărui promisiune e-un tare crezământ,
a cărui tinerețe e-un tot mai nou avânt,
a cărui ascultare e rai și lărgământ...
- Tu Zorii și Apusul a toate câte sunt,
eternă slavă Ție,
Idee și Cuvânt!
Tu Cel a cărui Față e soare luminat,
al cărui mers și zâmbet e vânt înmiresmat,
al cărui glas e miere cu cât e mai gustat,
al cărui jug e-odihnă cu cât e mai purtat...
- Pământului un soare Tu-l faci îndestulat,
dar cerurilor nopții străluci nenumărat,
Tu Taina și-nțelesul a tot ce-i minunat,
Înaltul și Adâncul,
fii binecuvântat!