Cu cât mai lungă noapte-ar fi
cu cât mi-s genele mai grele
cu cât bat vânturi, - nu-mi slăbi
lumina privegherii mele!

Cu cât mai mulți s-ar lepăda
cu cât mi-s zilele mai rele
cu cât cresc umbre nu-mi ceda
lumina curăției mele!

Cu cât mai multe piedici vin
și-s mai vrăjmașe toate cele
crești mai înalt și mai senin
lumina mărturiei mele.

Cu cât obrajii-nsângerați
mai multe lacrimi au să-mi spele
- mai răbdătoare să te-arați
lumina umilinței mele.

Cu cât trec zilele mai des
luându-mi tot ce-au strâns în ele
înalță-ți rod tot mai ales
lumina dărniciei mele.

Cu cât ne-apropiem de prag
cu cât ni-e drumul mai spre stele
cu-atât te-nchină mai cu drag
lumina ascultării mele!