Ce grea-i ades povara sărmanei tale sorți
căci gemi sub ea și tremuri, și-abia poți s-o mai porți.

Ce grea e suferința ce-o-nduri adeseori
când pierzi orice speranță și simți că stai să mori.

Ce grea ți-e îndoiala când vine-adesea-n gând
tot ce-ai mai drag credinței din tine dărâmând.

Ce greu e-al bănuielii venin întunecat
când ți-arde tot ce-ți are iubirea mai curat.

Ce grea e-ntârzierea dorinței îndelungi
când anii trec iar pașii slăbesc s-o mai ajungi.

Ce grea e-ncredințarea că-n viață n-ai știut
să folosești prilejuri pe care le-ai avut.

Ce grele-s toate-acestea, dar mai nespus de greu
e-atunci când vezi că lumea te-a rupt de Dumnezeu.

De n-ar fi-atuncea harul și Crucea lui Isus
o, cine-ar mai întoarce măcar privirea-n sus!