Tu ai făcut spre sete apa
și-n dar ai dat-o tuturor,
dar dacă eu nu beau dintr-însa
atunci nu-i pagubă că mor.

Tu ai făcut spre hrană pâinea
și-o dai prin muncă orișicui,
dar dacă eu n-o am din lene,
nu-i pagubă că mor flămând.

Tu ai făcut spre bucurie
să am frați dragi, la ei să vin,
dar dacă-i las și merg la alții
nu-i pagubă că mor străin.

Tu ai făcut spre mântuire
atâta har să am crezând,
dar dacă eu nu cred iubirii
nu-i pagubă că mor plângând...

Tu ai făcut spre-un veșnic bine
tot cerul Tău și mi l-ai vrut,
dar dacă eu Îți lepăd harul
nu-i pagubă că mor pierdut...