Ce rost mai are harfa mea
de nu să-Ți cânte numai Ție
ce preț mai are orice-aș avea
când nu Ți-l dau pe veșnicie?

Căci de-am un strai, îl am să-mbrac
cu el pe-un gol și-o sărăcie
un ban îl am pentru-un sărac
nu-s nimănui dator cât Ție!

De am un cort, am să primesc
îl el pe cel în pribegie
tot ce-am mai bun, am să-l jertfesc
cu dragă inimă doar Ție.

De am un ac, sau un condei
sau un copil, - cu bucurie
le am ca să-nțeleg că vrei
să Ți le dăruiesc doar Ție.

De am un dar cu care cânt
și-o minte cât o avuție
și-o tinerețe și-un cuvânt
- le am să-Ți folosească Ție.

Ce rost mai are tot ce am
în drumul scurt spre Veșnicie
de n-am să Ți le-nchin și n-am
să caut să-Ți placă numai Ție? !