Iubiți-vă unii pe alții!
Autor: Augustin Tecar  |  Album: Epistole în versuri volumul 1  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Tecarte in 14/02/2025
Romani 13:8-10

Iubiți-vă unii pe alții!
E porunca sfântă.
În dragoste trăiți ca frații,
Așa e scris în sulul Cărții
S-avem toți aceeași țintă.

Spre țara gloriei de sus
Unde dorim cu toți să fim,
În țara fără de apus
Cu al nostru Domn Isus,
În noul Ierusalim.

Nimănui nu datorați,
Trăiți în libertate!
Să vadă toți că sunteți frați
Și de Duhul Sfânt mânați,
Din lume mai aparte.

Când sincer toți voi vă iubiți,
Iubiți pe cel de-aproape,
Voi Legea sfântă împliniți,
Sunteți în lume oameni sfinți,
Neamăgiți de vechiul șarpe.

Dragostea nu face rău
Nicicând, în niciun fel.
Ea-i de sus din Dumnezeu,
Comoară în poporul Său,
Că dragostea-i chiar El.
Amin.
(Duminică, 23 octombrie 2022)


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 119
Opțiuni