Peisaj nocturn hibernal


Peisajul din noapte e trist
Sub cinci lămpi de ametist
Și-o tăcere mormântală
Pare-o lume ireală

Un mic părculeț de joacă
Și trei tei cu promoroacă
Având degete-ntinse
Spre spații necuprinse

Și-o groază de mașini
Pe-asfaltul ciuruit
În lanț înșiruite
Și urme de copite

Parcarea este plină
Mașină în mașină
Un fum se cerne-n jur
Și-o ceață de-un alb pur

Și-un frig pătrunzător
În fiecare-oscior
Te scuturi repetat
Sub cerul de-un alb mat

Sclipește tainic luna
Zâmbind ca-ntotdeauna
Mi-a fost un fel de soață
Până spre dimineață

Pare-o mică oglindă
Din geamul de la tindă
Stă singură și mată
Și parc-ar vrea să plângă

În astă insomnie
Am mare bucurie
Că mă îndeamn-a scrie
OM-ul Cel mai drag mie

Mă privește de sus
Ca rob al Său supus
Marele creator
Lunii și stelelor

Nu mă despart de El
Slujesc ca rob fidel
Nici atunci când dorm
Căci ne vorbim și-n somn

Majestate-Noapte bună-
Într-o zi vom fi-mpreună
Lângă stele lângă Lună
N-o să uit ce mi-am promis

Peste zi m-apuc de scris
Din Cuvântul minunat
Al Celui Care ne-a creat
Sau ce mi-a vorbit în vis