Doamne, sunt un mugur viu
între-un leagăn și-un sicriu,
între-o cruce și-un altar,
între-un zbucium și-ntre-un har.

Cum m-aș crește să mă țin
într-un nesfârșit senin,
dar sunt pus ca să mă coc
când în gheață, când în foc,
când sub cer, când sub pământ
pentru rodul cel mai sfânt.

Cum m-aș strânge și n-am cum
și din stare și din drum,
și din umblet și din zbor,
și din cântec și din dor,
ci doar soarele ce nu-i
m-ar cuprinde să mă sui,
peste vânt și peste nor,
peste cerul tuturor,
peste gheață, peste foc,
către-o stare, către-un loc,
după care mă întind
de pe când sunt nefiind,
după care însetez
până unde-o să-nviez,
ca să-I fiu ce-a mai rămas
după drum și după ceas,
după tot ce e și nu-i:
un rod dulce-n Mâna Lui.