Să-ți faci puțini prieteni din câtă lume vezi,
mereu să cauți pe scaunul din urmă să te-așezi,
mereu să lupți ca moartea să poți s-o chemi cu drag,
al morți-i cel din urmă, dar cel mai mare prag.
Când ai puțini prieteni, puțini ai vânzători,
din scaunul cel din urmă te scoli arareori,
iar prietenia morții e cel mai scump avut,
nimic n-ai după frică pe lume de pierdut.
Să-ți faci puțini prieteni, dar frați să-ți faci și mii,
e-un har când nici la scaunul din urmă nu mai ții,
e-un har când frica morții ai biruit, e-un har,
când pân-la Cer ți-e moartea doar pragul necesar.