Când ai Lumina-n tine, de moarte nu ții seamă
căci dragoste ți-e viața - și-n dragoste nu-i
teamă...
De moarte când ți-e teamă mai ai în tine vină,
căci frica morții-i numai în cine nu-i lumină.
Când n-ai vreo vină-n tine poți duce Vestea Bună
și poți primi-Adevărul oricine să ți-l spună;
când poți primi-Adevărul cu drag și cu plăcere,
în orice cruce-i slavă și-n orice rod putere.
Când orișice ispite ți-s trepte spre sfințire,
când orice zi, de lume ți-o calmă despărțire,
când orice seară-ți duce mai lângă Cer hodina,
hotarul vieții tale ți-e Nunta cu Lumina.