Câtă vreme pentru tine
cineva mai plânge încă,
tot nu-i fără de-nviere
groapa ta, oricât de-adâncă.
Câtă vreme se mai roagă
cineva și nu te lasă,
tot nu-i fără de-o lumină
noaptea ta cea-ntunecoasă.

Câtă vreme te mai cheamă
cineva spre mântuire,
tot nu ești pe veșnicie
părăsit în rătăcire...
Câtă vreme-ai încă lacrimi,
câtă vreme-ai încă zile,
câtă vreme-ai frați - mai este
o nădejde-a Sfintei Mile.

Câtă vreme mai așteaptă
Tatăl să te-ntorci Acasă,
lasă frate tot și vino,
lasă tot ce nu te lasă...
Căci când vremea ta va trece
poți să plângi apoi întruna,
ce-ai pierdut, pierdut rămâne
totdeauna, totdeauna...