Numai atunci...
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântări de drum  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de Leana in 18/02/2025
Numai atunci îți pierzi credința
când multe-ncredințări te cheamă
și-acolo-ți pierzi iubirea unde
iubiri prea multe iei în seamă.

Doar unde-s vorbele prea multe
acolo-ți pierzi vorbirea bună
și-acolo-ți pierzi prietenia
pe unde-ai prea mulți împreună.

Atunci începi să-ți pierzi cuvântul
când ai prea multele cuvinte
și-atunci calci legământul unic
când faci prea multe legăminte.

Acolo-ți pierzi cărarea bună
de unde vrei cărări mai multe
- când nu mai vrei s-asculți de nimeni
nici n-ai pe nimeni să te-asculte.

Atunci îți lepezi și botezul
când i-ndoiești temeinicia
și sufletul ți-l pierzi de-acolo
de unde-ți pierzi statornicia.

Comorile acestea sfinte
ți-s date unice în viață
și nu le pierzi decât de unde
calci adevărul ce le-nvață!


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 52
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni