Ascultă cînd Hristos te cheamă
chiar dacă-ți pare-acuma greu,
de-asculți, curând îți vei da seamă
cum se va ușura mereu.
Când simți că inima-ți slăbește
și pașii-ți tremură urcând,
privește la Hristos, privește
și roagă-te cu foc crezând.
Cu cât te sui lăsând în urmă
păcatul, - mai ușor te sui,
simțind că tot mai slab te scurmă
ispita și chemarea lui.
O, vino când Hristos te cheamă
pe urma Lui încrezător,
simți-vei mai puțină teamă,
cu orice pas sui mai ușor.
Curând ajungi apoi și starea
de har înalt și fericit,
să vezi c-ai isprăvit cărarea
și răul a rămas zdrobit.
Ce plin de fericire-odată
în Cer cânta-I-vei necurmat,
că-n sfântă calea Lui curată
și tu-ai pornit când te-a chemat.