Părinte, nu-nceta mustrarea
cât timp păcatul n-a-ncetat,
nu obosi mustrând păcatul
cât nu se-ndreaptă cel mustrat.
Nu înceta s-arați minciuna
cu care duhul prefăcut
atrage-n cursa rătăcirii
pe cei ce înger l-au crezut.
Nu înceta să strigi în fața
acelor orbi sau adormiți,
ce merg neștiutori spre moarte
de-un duh înșelător robiți.
Nu înceta s-arați sfârșitul
acelora ce merg spre rău,
chiar dacă vezi că toți, întruna
nesocotesc cuvântul tău.
Nu înceta să chemi la Domnul
pe câți îi vezi că merg și vin,
chiar dacă pentru mulți prin asta
vei deveni tot mai străin.
Nu înceta, chiar dacă nimeni
nu te-ar primi, tu nu-nceta...
De nu mai poți salva pe alții,
salvează-ți conștiința ta.