Mai este, la sfârșit, o Judecată,
cumplita Judecată de Apoi...
Căci trebuie pe drept să-și ia răsplată
cum a lucrat oricare dintre noi.

Noi nu murim când inima-ncetează,
lăsăm în urmă tot ce-am scris și spus...
Dar tot ce dăm la cei ce ne urmează
mereu dă rod când noi demult ne-am dus.

Avem copii, - și-i creștem după vrere...
Avem elevi, - și-i învățăm ce vrem...
Avem o turmă-n grijă și-n veghere
- și-ntreaga lor răspundere avem.

Căci ei vor fi în lume și în viață
așa cum noi le-am spus și arătat,
iar ei, la fel așa vor da povață
- și-un lung popor e-acum de noi format.

Îi creștem buni? - La fel și ei vor face!
Îi creștem răi? - Așa vor îndruma...
Noi i-ndreptăm înspre război sau pace,
rând după rând, pe câți ne vor urma.

Și-abia atunci la Marea Judecată
vedea-vom toți uimiți cu-adevărat,
cât a salvat o creștere curată,
cât a ucis un suflet blestemat.

O, voi cei mari răspunzători de gloate,
părinți și-ndrumători pentru urmași,
voi veți purta răspunderile toate,
voi creșteți sfinți,
sau creșteți ucigași...

De-aceea pentru tot ce ne urmează,
la Marea Judecată de Apoi,
cu ochi uimiți oricare o să vază
cât rău sau bine a-nceput cu noi!