Frumoșii munți îndepărtați, ce minunați sunt seara,
când după drumul zilei lungi frumosul soare-ntoarce
cu drag spre ei privirea sa, ca înc-o dată iarăși
să-i poată-mbrățișa cu drag din pragul despărțirii...

... Frumoase amintiri demult, ce scumpe și duioase
ne sunteți voi când din apus vă mai privim odată...
Și-mbrățișându-vă cu drag, ne despărțim de lume,
spre-a nu ne mai vedea decât în partea cealaltă! ...

Ferice sufletul senin ce v-a avut curate
și-a cărui față peste voi, vă face luminoase,
căci dincolo pe veci veți fi lumina frunții sale,
podoabele de in curat în care-o să se-mbrace.