Iar dacă aș pleca spre zările divine,
Unde cu prisosință e loc și pentru mine,
Pe fața mea tristețe defel nu s-ar citi,
Ci numai împlinire și sfinte bucurii!
Cu zâmbetul pe buze eu lumea aș lăsa
Pentru a trece vadul sortit, spre Țara mea!
În triluri de fanfare, sub razele de soare,
Voi fi primit de îngeri, acasă, în splendoare!
Mă va primi în brațe al meu Mântuitor
Când voi intra în slavă, pe porți, triumfător!
Îi voi vedea pe sfinții de mult în cer plecați
Și voi intra în rândul celor răscumpărați!
O, da, visez... în glorie, în vis eu mă găsesc. .
Mi-e sufletul pe plaiul etern, dumnezeiesc! ...
Mi-e dor de veșnicie, mi-e dor de raiul sfânt,
Însă în trup de tină sunt încă pe Pământ...
Și încă lupt cu greul, cu răul mult dospit;
Nu e sfârșită lupta, ba chiar s-a întețit! . .
Dar voi privi spre ceruri cu inima în jar
De dor să-L văd pe Mielul jertfit sus, pe Calvar!
Sfârșit avea-vor toate când mă voi ridica
Spre rai, lăsându-mi trupul în lumea asta rea. .
Cu zâmbetul pe buze eu o voi părăsi
Căci îngeri după mine din slavă vor veni
Ca să mă ia acasă, la locul meu, în cer,
Unde nu mai sunt lacrimi, nici boli și nici dureri!
Și ce voi pierde, oare, de-aici când voi pleca?
Nimic, ci Paradisul eu îl voi câștiga!
Să-mi pară un tezaur viața-mi efemeră,
Care fără de Domnul ar fi nonsens, mizeră? ?
Să-mi pară un tezaur a mea haină de lut
Ce îmi va fi străină curând de Absolut? ?
Nu, nicidecum, căci totul de-aici se va topi
Și lumea în genune pe veci s-a nărui!
De-aceea, când suna-va ceasul plecării mele,
Nu voi avea regrete ci către 'nalte stele,
În haine de lumină, lin mă voi ridica,
Uitând de tot ce-n lume am suferit cândva!
Și vor rămâne-n urmă doar razele de soare
Pe care eu, în taină, m-am înălțat spre zare!
Rămâne-vor în urmă miresme de albi crini
În timp ce voi fi-n slava eternelor lumini!
Și-n clipele solemne, frățești, de priveghere,
Când printre lacrimi sfinții rostesc "la revedere",
Acasă, sus, la Domnul, de El voi fi primit
cu brațele deschise: "Fiu drag, bine-ai venit!"