Rănit de frați, pe-a mea cărare, căzut-am trist și îndurerat,
Rănit de cei ce-mi spuneau „frate”, ades am fost îngenuncheat.
Dar rănile ce le-am primit mereu mi-au fost învățătură,
Ca eu să nu mă-ncred în om, așa cum scrie și-n Scriptură!

În răni ades eu am zăcut și mă întrebam de ce-i așa,
De ce de frații de credință eu pătimesc în calea mea?
Dar Domnul mi-a vorbit așa și-a spus: „Învață de la Mine,
Pe Mine Iuda M-a vândut, de ce te-ar ocoli pe tine! ?”

Rănit de frați am fost în suflet și-nfrânt în duh, aproape mort,
Pustiu și singur mă simțeam, uitat de toți în al meu cort.
Dar am simțit atunci că El mă-ncearcă ca să-mi vadă dorul,
Mă pot eu poticni de oameni sau ținta mea e Creatorul?

Rănit prin vorbe și prin fapte de cel cu care-am mâncat,
Săgeți înfipte pe la spate și vorbe rele m-au tăiat,
Și nu înțelegeam de ce acel ce este-al meu frate
Mi-a cauzat atâtea răni ce mă apropiau de moarte!

De ce acela ce odată mă întărea în a mea credință
Acuma nu face decât să-mi cauzeze suferință?
Dar într-o zi eu am aflat că omul este schimbător,
Că nu-i decât un lut ce este la fel ca umbra… muritor!

Mi-am spus atunci în sinea mea: „O, iartă-mi, Tată, gândul meu,
Și-ajută-mă de azi să caut dreptatea doar la Dumnezeu!”
Și când vor mai veni spre mine săgeți de la acel ce-i frate,
Eu să privesc doar sus, la cruce, spre Cel ce m-a salvat de moarte!

Și-atunci Hristos îmi va fi scutul și-apărătorul meu deplin,
Cu pacea Lui mă va păzi de tot ce-i rău și e venin.
El scut și pavăză-mi va fi, aleg să mă-ncred în El,
Și chiar de vor zbura săgeți, țintiți-mi-s ochii mei spre Țel!
Amin.