Autor:
E vreme grea pe-acest pământ, biserica e adormită
Îngreuiată de somn dulce, de duhul lumii jos zdrobită!
Dar iată zorile apar, încep să se ivească raze
Și nimeni nu privește-n sus, dorm duși adânc pe dulce oaze!
Păcatul e ajuns la culme, desfrâul a ajuns o lege
Și fiecare pe pământ, din fire rodul și-l culege!
Și strigă toți în gură mare, că-i dulce rodul ei frumos!
Spunând minciuni, ca toți să guste din iadul veșnic dureros!
Căci din dulceața de pe limbă, când mușcă toți plăceri lumești,
Se face iute în otravă, spurcându-i pentru veci de veci!
Pe Dumnezeu ei l-au exclus, din vorbă, trai și din gândire!
Spunând la toți că Dumnezeu-i un mit, o oarbă amăgire!

Vrajmaș:

Credeți ce vreți, în ce doriți, ca să vă fie mai ușor!
Să aveți în mintea zbuciumată, un idol sau un creator!
Să nu cumva să osândiți păcatul cel vedeți în lume!

Autor:

Și iată așa orbiții sărmanii, se pierd pe veci făcând doar glume!
Chiar și biserica acceptă păcatul greu de sodomiți!
Că doar au dreptul la iubire, și cei de pofte chinuiți!
Prostia a ajuns la culme, dezastrul e ajuns prea sus!
Urăsc sfințirea și înfrânarea, și dulce nume a lui Isus!
Și pieptul mielului prea sfânt, e plin de o durere adâncă
Că cei din lume aleg nisipul, și nimeni nu-și dorește Stâncă!

Isus Hristos:

-Privesc înspre pământ cu jale, și mă străpunge în piept durerea!
Că mulți aleargă înspre păcat, nemai-având în ei puterea!
Puterea sfântă ce le-am dat-o, ca ei să mă urmeze într-una!
Și la sfârșitul alergării, să pot să le ofer cununa!
Tot mai puțini sunt sfinții mei, ce azi trăiesc în ascultare!
Făcând cu drag ce spune Duhul, ca să împlinească a mea chemare!
Suspină Duhul ce le-am dat, când vede atâta nepăsare!
Deși el își dorește în lume, să le ofere alinare!
Sunt gata, gata să revin, pe norii cerului de Slavă!
Și-a mea venire glorioasă, s-o vadă o întreagă lume orba!
Și atunci își vor pleca genunchii, toți care m-au hulit odată!
Și s-au dedat la desfrânare, încurajați fiind de gloată!
Eu voi veni la judecată, să judec lumea cu dreptate!
Ce e spurcat s-arunc în foc, ce-i sfânt să scap pe veci din moarte!
Voi despărți eu grâul meu, de tot ce-i pleavă și neghină!
Atuncia clar voi arăta, ce-a fost păcat, ce-a fost lumină!
Voi judeca pe toți cei care, urât-au viața de sfințire!
Și voi începe cu cei sfinți, să judec fără părtinire!
Se îngrozesc de spaimă muntii, căci iată vreau să vin lume!
Ca să stopez eu stricăciunea, ce stă în vârfuri și pe culme!
Îmi voi lua eu copilașii, sus în eterna împărăție
Și tot ce nu va fi sfințit, voi nimici pentru vecie!
Deci vreau să-ți spun să te gândești, și să veghezi în rugăciune!
Să nu cumva să te înșele, prorocii falși din stricăciune!
Deci astăzi eu vă cer veghere, lăsați-vă de cei lumesc!
Să curgă dorul vostru azi, spre ce-i etern și e ceresc!

Autor:

-Biserica e adormită și mulți se mint cas mântuiți
Purtând doar nume și nu trăi, de oameni sfinți și pocăiți!
Doar ea mireasa cea sfințită, cea fără pată, zbârciitură!
Doar ea veghează și așteaptă, s-o smulgă mirele din zgură!
E tristă și-și plânge amarul, când vede în jurul ei desfrâu!
Dar totuși din zdrobirea ei, culege mielul spic de grâu!
Căci inima ei zbuciumată, e plină de-o iubire mare!
Pentru acel ce-i este mire, și ochii ei privesc în zare!
Mireasa lui sunt doar acei, ce au o viață de sfințire
Și nu acei ce poartă un nume, trăind în patimi și amăgire!

Isus:

-O tu mireasă prea sfințită, cum azi te pregătești de mire?
Îți ai tu haina fără pată, chiar și când treci prin grea zdrobire?

Mireasa:

-Deși adesea întristată de ce văd azi în jurul meu
Eu totuși cred și încă sper, la Cel Preasfânt, Cel Dumnezeu!
Da încă sufăr nedreptate, dar pacea Lui fără măsură!
Îmi ține duhul meu curat, ca să nu fie plin de zgură!
Eu stau de veghe în sfințire, și plec genunchii mei ades!
Căci vreau să ajung cândva în ceruri, căci pe Hristos eu l-am ales!
Vreau să stau dreaptă, fără pată, în fața tronului Prea Sfânt!
Ca mielul cel din veșnicie, să-și împlinească al Său cuvânt!
Îmi place să-i rămân supusă, și să mă încred doar în Hristos!
Căci pașii mei îmi sunt conduși, de Cel ce este credincios!
Și știe să mă curețească, să mă sfințească pe deplin!
Să fiu curată, fără pată, să nu port eu deloc venin!
Chiar de-s zdrobită și mă doare, eu plec genunchii și veghez!
Ca să nu-mi fure ascultarea, Preasfântul dor și al meu crez!
Că nu cumva tot ce-am răbdat, și truda mea de pe pământ!
Să fie în cer fără de preț, pătîndu-mi sfântul meu veșmânt!
De aceea rugăciunea arde, într-una pe al meu altar!
Ca Duhul Sfânt să mă tot țină, având mereu al milei har!
Să mă aplec eu în slujire, să fiu lumină lui sfințită
Ca să nu-i fac cândva rușine, căci m-a numit a Lui iubită!

Autor:

Și iată așa Sfânta mireasă, adesea plânge și veghează!
Plecând genunchii în odăitã, când Duhul Sfânt o cercetează!
Și toată pata care-o vede, pe haina ei de in curat!
Aleargă tare, înspăimântată, să-și spele haina de păcat!
Dar iată că cel rău răcnește, și nu dorește să fim sfinți!
Iată ce spune Leul negru, arzând de ură în dorinți!

Vrajmașul:

-Eu, fiul zorilor numit, de cel ce m-a creat odată!
Neîntrecut în frumusețe, de-o strălucire fără pată!
Eu, eu, stăpânul ce mă cred, peste păcat și rătăcire!
Am mari puteri, și îmi doresc, să moară lumea în orbire!
Dacă eu, care am fost luceafăr, EU am căzut, sortit la moarte,
Atunci de ce un rob netrebnic să aibă el de ceruri parte?
El care nu-i decât țărână, o umbră, o suflare doar,
Să-mi ia locul meu în slavă, prin sângele de la Calvar!
Eu care doar pentru-un păcat, pentru mândrie am fost răpus!
Am fost căzut jos pe pământ, pe veci în rătăcire dus!
Sortit la moarte pe vecie, pentru răscoala mea din cer!
Acum mă răzbun pe Cel ce m-a sortit în iad să pier!
Și duc creația Lui bună, cu mine în pedeapsă crudă!
Eu îi orbesc în rătăcire și nu-i degeaba a mea trudă!
Căci iată aproape o lume întreagă, mă tot urmează în pierzare!
Și-mi râde pieptul meu nebun, că-i pierd pe veci a Lui lucrare!
Și da, m-a biruit la cruce, Acel ce-i Sfânt, Isus Hristos!
Pentru aceasta azi mă lupt, să smulg pe cel ce-i credincios!
Să-l fac să vie după mine, în schimb pentru-o plăcere amară!
Și încet, încet, târât în pofte să-i fie haina lui murdară!
Și-apoi cu glasul meu îi spun, când e căzut el în noroi:
-Nenorocire care ești, tu ești o pleavă și-un gunoi!
Care iertare îți vine în minte, că ai putea tu să primești?
Că nu te iartă pe vecie, chiar de-ngenunchi te pocăiești!
Prea păcătos ești să te ierte, Acel ce-i sfânt și e curat!
El este rege, tu la porci… un rob netrebnic și întinat!
Mă lupt din răsputeri cu cea care-și spune că-i mireasă!
Aș face orice ca să o pătez, să nu mai fie cea aleasă!
Dar e păzită de-o putere ce nu mă lasă să o zdrobesc!
Și tot ce pot e iar și iar, prin pofte să o ademenesc!
Eu o urăsc din răsputere, căci va ajunge în mărire!
Acolo unde am vrut să stau, să fiu stăpân peste sfințire!
Dar iată-mă sortit pierzării, și știu că vremea-i pe sfârșite!
Și-n ultim ceas eu pregătesc, amarul cupei din ispită!

Autor:
Se va încheia curând lucrarea, cea care a fost demult prezisă!
Și se va împlini cu scumpătate, oricare slovă ce a fost scrisă!
Iubiți dreptatea și lumina, cea ce trăiește în sfințire!
Urâți păcatul, amăgirea cea care duce înspre orbire!
Aprindeți candela, căci iată vrem să ieșim spre întâmpinare!
Cu bucurie să sfârșim, toți ce-am muncit a Lui ogoare!
Cu brațele de roade pline, să-L așteptăm pe Sfântul Miel,
Cu chip suav, plin de iubire, și ochii pironiți spre țel!
Și să strigăm toți, Maranata, Revine Iar Isus Mesia,
Să-și ia la Sine pe ai Săi, și să se-înceapă bucuria!
Amin!