La furat...

Seara se lasă cu-oftat și dor;
mă-ndrept spre fereastră,
Te caut-n fior,
inima-mi aude iarăși chemarea:
-Uită-te-n sus, nu primi înserarea!
Stai lângă Mine!
(și azi îmi repeți).
Rupe-ale tristeții înverșunate peceți!
Sunt nemișcată, cu ochii spre cer:
-Unde să plec, Doamne,
de azi și de ieri,
când dragostea, cuvântul ai pus în mine,
să mă încred, să uit de suspine?
Cum să mă duc și unde-aș pleca
când Ti-ai pus mâna peste fața mea?
Mi-aduni lacrima și știi când suspin,
când calc pe vrej de tristețe, pelin...
Vântul aduce știri de departe,
de ciumi, de războaie și moarte...
Mâna-Ți se odihnește
peste-al meu creștet alintat;
a fost iară-nserarea, venise la furat...