Se-nvârtea în jurul flăcării aprinse
şi-i plăcea ispita de-a se-apropia,
lanţul voluptăţii îl atrage spre flăcări
ca răcoarea apei rândunica-n zbor.

Îl alung cu milă să se-ndepărteze
dar a zecea oară s-a întors din nou...
Se trezise-ntrânsul patima cea oarbă
care ne-nfrânată, duce-n veci la foc.

Îl lovesc -
zadarnic: patima-i mai tare
chiar şi decât frica
- şi-ntr-o clipă rea,
poate chiar în ciuda piedicilor mele,
el se-aruncă-n para focului râvnit.

... Ce-a rămas dintr-însul astăzi e-o ruină.

- Căci sunt rari acei ce se-nfrânează când
neopriţi, pot face ceea ce n-au voie...
- De aceea-i plină lumea de ruini!