Tot ce-a fost greu am azvârlit
pe veci mai mult din mine
fior mereu mai fericit
m-atrage mai spre Tine.
Prăpăstii cândva de ne-nfrânt
îmi despărțeau ființa
azi trup și suflet una-mi sunt
le-a-mpreunat credința.
Cu cele două brațe-arzând
al rugii și-al cântării
Te-mbrățișez străluminând
din tot cuprinsul zării.
Nemaiținând să Te păstrez
în tot doar mie-ntr-una
Te-am revărsat să luminezi
nălțimea și genuna.
Cu cât mai ostenit revin
și mai trudit cad seara
cu-atât mi-e trupul mai senin
și mai de preț povara.
Și cu atât mi-e mai ușor
să-mi nalț ființa-ntreagă
spre unde nu-i alt gând și dor
și nume să mă-atragă.