Cât m-a durut întotdeauna
văzând în locul cel curat
respingătoarea-nfățișare
a tot ce crește din păcat!

Cât m-a durut văzând un suflet
cândva frumos, acum căzut
păcatul i-a zdrobit frumsețea
ajuns de nerecunoscut.

Cât m-a durut privind la starea
cândva înaltă în Hristos
și-acum păcatul pustiind-o
ajuns-a iadul cel mai jos.

Cât m-a durut văzând cum frații
ce se iubeau cândva cu dor
își calcă tot mai fără milă
comoara și iubirea lor.

Cât m-a durut când scumpe gânduri
și dragi ființe s-au pierdut
sau ceasuri sfinte, sau prilejuri
cât m-a durut, cât m-a durut...

Și totuși sunt și-acum atâtea
cântări ce lângă mine mor
iubiri ce sufăr lângă mine
și nu mă dor, și nu mă dor...