Doamne, Tu ne-ai spus că unde
vor fi doi sau trei
adunați în al Tău Nume
Tu vei fi cu ei.
Scump Isuse, Scump Isuse
Te chemăm
între noi că-n al Tău Nume
ne-adunăm.
Binecuvântează locul
unde ne-ai adus
Duhul Tău Cel Sfânt revarsă-L
peste noi de Sus.
Binecuvântează frații
ce Cuvântu-Ți spun
binecuvântează rodul
ascultării bun.
Rugăciunile ne-ascultă
cum Ți le nălțăm
și sfințește viața noastră
Ție s-o predăm.
Fă-ne să-mplinim Cuvântul
cu adevărat
fiecare să ne-ntoarcem
binecuvântat...