A fost o iarnă foarte friguroasă
Care părea să nu aibă sfârșit;
Puțin doar de ieșeai din casă,
Simțeai concret că înghețai subit!

Vedeam doar nori sterpi de zăpadă,
Mult ger era, soare cu dinți puțin;
Ploi multe, triste, insistau să cadă
În noapte, precum picuri de suspin. .

Mereu mă întrebam: dar nu mai trece? . .
Oh, nu mai vrea să plece iarna grea? . .
M-am săturat de ger, de-atâta rece,
Vreau să mi se-ncălzească inima!

Într-un târziu, au început s-apară
Totuși, timide semne, sus, pe cer,
Perdelele de raze peste țară:
Prevestitoarele frumoasei primăveri!

Ploaia de gheață va rămâne-o amintire
Pe care s-o pot șterge mult aș vrea;
Îmi ridic ochii spre Dumnezeire
Și-o rog ca din memorie să mi-o ia! . .

Acum sunt ultimele zile ale iernii,
Deja frigul își pierde din putere;
Au răsărit în crânguri ghioceii
Ca niște clopoței de mângâiere!

Te-ntrebi de multe ori: "ce rost au toate? . .
De ce-n viața mea e numai ger? ...
De ce numai de iarnă am eu parte
Și-aștept zadarnic cald și primăveri? . ."

Uitat-ai, oare, ceea ce a spus Cuvântul,
Cel care la Calvar te-a mântuit?
C-atâta vreme cât va exista Pământul
Toate vor fi așa cum El le-a rânduit?

A rânduit să fie-n lume primăvară,
Apoi și vară, apoi toamna în culori,
Ca mai apoi și iarna peste țară
Să se coboare cu al ei aprig vifor!

Află că pe pământ tu nu ești singur
Și înțelege astăzi tainele cerești;
De dragostea lui Dumnezeu fii sigur
Atât cât vei trăi pe plaiuri pământești!

Căci după cum El readuce-o primăvară
Cu soare cald și cu frumoase flori,
Așijderea Domnul îți va aduce iară
După-ncercări, pace și sărbători!

Încrede-te în Domnul, nu te teme,
Căci iarna ta aproape-i de sfârșit;
Se-anunță binecuvântată vreme
Ca semn că a ta primăvară a sosit!