Naşterea din nou,
e-aceea care-i naşterea din nou.
Nu al doilea... sau cine ştie-al câtelea botez.
E primirea promisiunii mântuirii prin credinţă,
e-nfierea ascultării şi-nnoirii-n Duhul Sfânt.

Cel ce-o are pe aceasta n-are lipsă pân-la moarte
decât să-şi trăiască viaţa în lumina căpătată,
să urmeze cu iubire şi smerenie pe Domnul
în sfinţenia-nnoirii dăruită de Hristos.
Cel ce-o are pe aceasta nu mai are nici nevoie
dar nici voie
să-şi mai schimbe locu-n care s-a născut,
să nu-şi schimbe-nvăţătura şi biserica şi fraţii
adunării lui, în care l-a născut din nou Hristos.

Cultul poate să şi-l schimbe cel necredincios
când vrea,
căci şi cel în care trece, el e tot necredincios.
Va rămâne şi acolo cu nimic mai bun,
ci numai,
cu alt nume,
însă fără nici un conţinut de preţ.

- Dar cel ce-a avut credinţă
şi-a trecut la cult străin,
el n-a părăsit doar cultul, ci-a călcat credinţa sa.
- Nu biserica şi-o lasă ci îşi calcă legământul
şi se leapădă de harul care-acolo l-a primit
când s-a-ntors întâi la Domnul ascultând Cuvântul Sfânt.
El primeşte nu-o credinţă nouă, ci primeşte-un crez
căci Credinţa-i numai una,
pe când crezuri pot fi mii,
iar credinţa lui e-aceea care i-a fost dată-ntâi
dac-o ţine-aşa o are,
dac-o lasă, e pierdut...

Fiule, să iei aminte toate-acestea câte-ţi spun:
mii de case şi tovarăşi poţi să-ţi afli pe pământ,
dar familii, numai una ai, oriunde-ai fi.
Cu biserica-i tot astfel,
cu credinţa-i tot aşa,
una singură: aceea care ţi s-a dat întâi.
- Mincinosul dă,
căci are mii de crezuri, dacă vrei
ca să treci cum el te-ndeamnă prin oricâte,
cât doreşti.
Poţi să treci din unu-n altul,
ca pe-o haină să le schimbi
ajungând prin fiecare nu mai bun ci şi mai rău.

Însă Dumnezeu dă numai o credinţă, fiecui
ca să o păstreze rodnic cu un duh ascultător.
Şi-ntregindu-şi-o cu fapta, să se mântuie prin ea.

Cine-o vinde pe-alte crezuri,
primind altă-nvăţătură,
şi-o va pierde...
Și pierdută-i şi lumina lui
pe veci.
Şi pierdută-i bucuria,
şi pierdută-i pacea care
cu credinţa vin la tine şi cu ea le pierzi pe veci,
făr-să le mai ai vreodată
cum credinţa n-o mai ai
ci te vei preface numai, să te minţi, că le ai încă
înşelându-i şi pe alţii cum pe tine te înşeli.
Ceea ce mai ai pe urmă va fi doar făţărnicia
celor ce-au pierdut credinţa
pentru c-au avut prea multe.

Având prea multe adevăruri
au pierdut pe Cel al Vieţii.
Dumnezei prea mulţi căutându-şi,
pe Cel Unul L-au pierdut
şi-al lor suflet va rămâne gol pe vecii veşniciei
fiindcă l-au avut pe lume prea de câte toate plin.