Podul
Autor: Alexandrina Tulics  |  Album: Așteptări  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de sanda_tulics in 25/02/2025
Podul

Peste podul ce lucește pe deal
în bătaia lunii,
ca o pârtie strălucitoare,
se plimbă visele celor care l-au călcat
mergând în drumul lor, fiecare.
Întâlniri,
promisiuni și-au făcut;
au ales de-atunci
să meargă împreună.
Alții, luciul nopții
l-au îndepărtat
și-acolo au uitat
prima ținere de mână.
Lacrimi s-au lovit în cădere
de luciul
aruncat pe pod
în a lunii putere...
Alții, legământul
și-au păstrat
când, pe podul
cu fața lucioasă,
viețile
și le-au încredințat.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 23
  • Export PDF: 2
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni