Anotimpuri

Se îmbulzesc în minte gânduri,
ferestre-acoperite de culori,
desprinse din anotimpurile vieții,
unele sărace,
altele ca pomii roditori.
Își apleacă prunii, nucii, poala,
copilei dăruind cu bucurie,
în mustul înghițit în dulce,
în vis, acea culeasă, razachie;
zâmbește, arată mulțumirea fata,
chiuind de bucurie.
Alt anotimp împovărat
de neputințe,
sărace din pruncie,
sunt scrise-n lacrimi multe,
pe care doar Dumnezeu le știe.
Sunt anotimpuri friguroase
neputinței în urm‘ rămase,
ce se întorc spre alte anotimpuri
în binecuvântări, ce-a dăruit
iubitul nost‘ Părinte;
ani de vacanță cu fețele spre soare,
încredere primită
ca pâinea caldă-n sărbătoare,
și ani înfrigurați, plini de tristețe,
când soarele părea că-i supărat,
ne-oprindu-se să dea binețe.
Mă-ndrept spre-un anotimp necunoscut;
citesc în Carte.
-Oare, cum va fi?
Și-n gânduri,
promițătoare bucurii,
vin porumbeii albi
dincolo de pământ
să mă răsfețe.