Dor de primăvară

Toamna își cerne frunze de aur;
lacomă să-și înmulțească al băncii tezaur,
tocmește vântul să le legene, cearnă
și-apoi le duce în murmur silențios să le adoarmă…
dispare leneș printre crengi,
parc-ar cânta la vioară;
insistă pe ramuri scoțând sunete în dureri
încât te înfioară…
Cetina, verdele își arată
ignorând muzica vântului pițigăiată,
din scorburi se fac sărituri
și-aterizări, în rugul cu muri…
Plânset se-aude de iepuri, de ulii prinși,
îi răspund frații în hohot plânși,
vântul exersează pe crengi la vioară;
închid ochii și-aș vrea să se schimbe toamna în primăvară…