Toamna își cerne frunze de aur
lacomă să-și înmulțească al băncii tezaur
tocmește vântul să le legene, cearnă
și-apoi le duce în murmur silențios să le adoarmă…
dispare leneș printre crengi
parc-ar cânta la vioară.
insistă pe ramuri scoțând sunete în dureri
încât te înfioară…
cetina, verdele își arată
ignorând muzica vintului pițigăiată
din scorburi se fac sărituri
și-aterizări în rugul cu muri…
Plânset se-aude de iepuri de ulii prinși
îi răspund frații în hohot plânși,
vântul exersează pe crengi la vioară:
închid ochii și-aș vrea să se schimbe toamna în primăvară…