Încă o zi

Ce să-Ți dăruiesc,
când veverițele acoperă gura scorburilor cu alune,
când crengile uscate ale copacilor
își biciuiesc vârfurile
ca semn al durerii
după verdele și cântul păsărilor din primăvară
până în toamnă? …
Când norii albi și parcă văruiți
cu fețele zâmbitoare ale zahărului pudră fericesc copiii,
furându-le sărutări lungi,
cu urme ce le acoperă obrajii?
Ce să-Ți dăruiesc,
când ploaia mocnită și deasă,
ține pe loc norii vineți la față cu priviri morocănoase
până vine soarele să-i împartă și despartă de tristețe?
Ce să-Ți mai dăruiesc
când stelele nu s-au trezit să cânte din clopoțeii de aur,
când luna le mustră că-și pierd ritmul clipocitului în aur
cu gândul la cele care nu s-au ivit?
Ce să-Ți dăruiesc când luceafărul este lăsat să lumineze singur
la distanțe mari de Cloșca cu pui,
Toiagul, Carul mare și Carul mic,
când cerul își aprinde luminătorii pentru pământeni?
Îți dăruiesc emoția de a atinge prima rază timidă a dimineții
în rugi aprinse de focul luminătorilor:
a mai venit o zi!