De ce?
De ce te plângi că haina-ți este ruptă,
că păsările, în cânt cu tine,
nu se mai unesc,
de ce scoți cu năduf cuvinte
din dorul Sfânt, duhovnicesc?
De ce privești cu bruma-n primăvara
ce-a-mbătrânit în aur și aramă în pădure,
de ce lași puterea gândurilor,
diminețile din nopți
să ți le fure?
De ce nu plângi că vine iarna,
și poate chiar a și venit,
iar sufletul și inima îngheață
sărutul Legământului tocmit? !