De ce te plângi că haina-ți este ruptă
că păsările în cânt cu tine
nu se mai unesc,
de ce scoți cu năduf cuvinte
din dorul Sfânt, duhovnicesc?
de ce privești cu bruma-n primăvara
ce-a-mbatrinit în aur și aramă în pădure
de ce lași puterea gândurilor,
diminețile din nopți
să ți le fure?
de ce nu plângi ca vine iarna
și poate chiar a și venit
iar sufletul și inima îngheață
sărutul Legământului tocmit? !