S-au spart la plecare
razele soarelui-n țăndări
nedorind din pădure să iasă
să se așeze pe pieptul solar
plecând spre alte țări
ale nopții cu dimineți albastre…
au plâns se țineau disperate
de crengile lor în vară atât de luminate
sau întârziau intenționat
să se lungească ziua
a nu se asemăna
c-o zi dintr-un anotimp iernat?
le-a așteptat o vreme soarele îndepărtat
apoi când secera luminii aplecată
se cobora spre geana zilei înserate
s-au năpustit într-un fascicol de lumină ireal
ținându-se de coada-nflăcărată
ce dispărea-n tristețe
dincolo de deal…