Niciodată nu se-ndreaptă
Autor: Traian Dorz  |  Album: Cântările Roadelor  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de Alexandra1989 in 25/02/2025
Niciodată nu se-ndreaptă
cel ce caută,
şi găseşte
scuze pentru orice vină şi-orice-abatere a sa.
Este-un om nedrept şi trufaş şi-un nesincer
omu-acela,
nici părinte,
nici prieten,
şi nici soţ,
nu-i demn a fi.

Niciodată nu-i om vrednic de încredere acela
ce nu-şi poate recunoaşte cu căinţă un păcat,
nici cel ce nu-şi poate cere
sincer şi smerit
iertare
când cinstit i se arată cu dovadă c-a greşit.

Niciodată n-are pace în viaţa lui acela
ce nu poate să înalţe mulţumiri lui Dumnezeu
pentru fiecare lucru ce i-l dă
sau ia
în lume,
căci el este-un uşuratic
şi-un nerecunoscător.

- Fericit e doar acela care ar putea să fie
mulţumit cu mai puţine decât are pe pământ,
care poate-n orice vreme să se roage
plin de pace,
nici mărimea,
nici ocara
nerupându-l de Hristos.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 25
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni