Bunul prieten de departe îmi scria mângâietor:

- Dumnezeu cu bunătate ne clădeşte mântuirea
din oricare înfrânare care-o-nfăptuim în viaţă,
din oricare ispitire care noi o biruim,
din oricare suferinţă ce-o răbdăm cu resemnare,
din oricare dărnicie,
din oricare rugăciune...
- ne clădeşte El în ceruri fericirea viitoare.

Uneori fiinţa noastră
- trup şi suflet -
prin grea luptă
şi prin dureroase jertfe izbuteşte să se-nfrângă
ca să depărtăm din faţa gurii noastre însetate
cupa ce-o dorim,
- atuncea când ispita ne-o întinde!
Căci din mâna ei, nimica n-avem voie să luăm!

Până nu ne-ntinde Mâna Domnului, ce-avem nevoie,
nu-i permis din altă mână să primim
nimic,
nicicând.
Căci nu-i hrană, ci-i otravă,
nu-i alin, ci-i zbuciumare...

Dar când Mâna Lui ne-o-ntinde, El ne dă şi bucurie
de-a primi-o fără teamă
şi-a fi potoliţi adânc.

Altfel, temelia pusă ni s-ar prăbuşi-ntr-o clipă
şi zadarnică-a fost truda îndelungii înfrânări
dacă n-am dus pân-la capăt
legământul început!